Caria este cea mai comună leziune a țesuturilor dentare. Ea afectează atât dinții definitivi cât și pe cei temporari ( de lapte ). În fazele incipiente căria nu poate fi observată decât de medicul dentist. De aceea sunt importante controalele periodice. Cu cât sunt surprinse mai devreme, cu atât sacrificiul dentar vă fi mai mic. La fel, și riscul de a se ajunge la complicații și la costuri mai mari ale tratamentelor sunt substanțial reduse.
După îndepărtarea tesuturior dentare afectate obturația(plombă) se realizează protejând vitalitatea dintelui cu ajutorul unor materiale care sunt biocompatibile, rezistente la presiune și variațiile termice din cavitatea bucală, dar și estetice. Acestea sunt răsini compozite și au diferite nuanțe, ceea ce permite medicului stomatolog să reproducă un aspect natural al dintelui. În funcție de profunzimea cariei o perioada de câteva zile după plombarea acesteia este normal că dintele să fie sensibil la cald,rece sau presiune. Dar aceste fenomene dispar spontan, de cele mei multe ori, rar fiind nevoie de medicamente sau alte intervenții.
Dinții temporari sunt neglijați frecvent, crezându-se că tratarea lor nu este necesară pentru că se schimbă. Ei au de fapt o importanță majoră, de ei depinzând în mare parte cum vor erupe dinții permanenți. Dacă integritatea arcadelor dentare temporare este pierdută prin procese carioase netratate sunt șanse mari că dinții definitivi să prezinte înghesuiri prin reducerea spațiului care era păstrat pentru erupția acestora. De păstrarea integrității dinților de lapte depinde dezvoltarea corespunzătoare a oaselor și a mușchilor fetei, o vorbire corectă și o alimentație adecvată. Pe de altă parte este important că micul pacient să se familiarizeze de la vârste fragede cu cabinetul stomatologic. Și, desigur, este de preferat că el să vină la controale periodice înainte de apariția durerilor.