Implantologia are ca scop înlocuirea dinților lipsă cu implanturi dentare. Acestea au forme și designuri diferite și se introduc în osul alveolar pentru a îndeplini rolul de rădăcină. Peste acestea, după o perioadă variabilă de timp (4-9 luni) necesară osteointegrării implantului, se vor face lucrările care vor înlocui dinții propriu-ziși. Această disciplină cuprinde și restaurarea osului și a gingiei pierdute care să permită realizarea unor lucrări protetice estetice și funcționale.
Avantajele implantelor dentare
Conservarea dinților vecini care rămân integri
Efect fizionomic foarte bun
Funcționalitate foate bună
Sunt biocompatibile
Contraindicațiile implantelor dentare
Pacienții cu bruxism
Diabet zaharat decompensat
Osteoporoză
Ciroză hepatică
Boli maligne, radioterapie
Marii fumători
Dar pentru ca implantele să poată fi inserate, pacienții au nevoie de o cantitate suficientă de os în toate cele 3 dimensiuni spațiale. Dacă acesta este deficitar, se recurge la intervenții chirurgicale de suplimentare a acestuia –
Sinus lift – procedura de chirurgie orală prin care se asigură volumul osos necesar în zonele laterale superioare. Constă în ridicarea membranei de pe podeaua sinusului maxilar și umplerea spațiului format cu os artificial sau recoltat de la pacient. Această manoperă poate avea loc în timpul inserării implantului sau cu 6-9 luni înainte.
Adiția osoasă – este intervenția de creșterea a volumului osos îniantea inserării unui implant. Dacă dintele a fost extras cu mult timp în urmă sau dacă extracția a fost una dificilă ori în cazul unor infecții osoase mari, volumul de os scade si e necesară augmentarea sa. Se face cu os propriu sau artificial, în aceeași ședință cu inserarea implantului sau cu câteva luni înainte.
Bone splitting – reprezintă expansiunea transversală a crestei edentate atunci când atrofia crestei este severă. Osul îngust se despică pe lungime, făcând loc pentru inserarea implantelor sau pentru o grefă osoasă, urmând ca într-o altă intervenție să fie aplicate implantele.
Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Continuarea navigării pe site implică acceptarea politicii de utilizare a cookie-urilor.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.